De ce este bine să-ți ții iPhone-ul cu ecranul în jos pe masă

de: Alexandru Puiu
14 10. 2016

Există multe speculații legate de artificiile la care puteți apela pentru sporirea autonomiei la un smartphone Apple. Deși nu toate sunt adevărate, dacă îți ții iPhone-ul cu ecranul în jos, s-ar putea să ai noroc.

Cu fiecare versiune nouă de iOS, cei de la Apple introduc un amalgam de funcții care nu devin cap de afiș. Acestea pot apărea într-un document oficial, dar s-ar putea să nu le folosiți niciodată. Aceasta a fost, de exemplu, soarta așa numitei Facedown detection introdusă în iOS 9. Ideea din spatele ei este că, dacă îți poziționezi iPhone-ul cu ecranul în jos, indiferent ce notificări primești sau cine te sună, display-ul va rămâne închis. Aparatul va vibra în continuare și va suna, dar cel mai mare consumator de energie electrică, ecranul, va rămâne închis.

În contrast cu acest sistem, dacă vă țineți terminalul cu ecranul în sus, la fiecare notificare, mesaj, mail sau apel telefonic, telefonul se va aprinde și subit, va consuma semnificativ mai multă energie. Ca urmare, dacă vreți să fiți atenți la o discuție în care sunteți implicați sau, pur și simplu, nu vreți noaptea să fiți deranjați de diverse notificări, poziționați telefonul cu ecranul în jos. Beneficiile vor fi semnificative.

Pentru a profita însă de Facedown detection, trebuie să aveți în vedere câteva particularități. Nu de alta, dar s-ar putea să nu funcționeze în cazul vostru sau să fie dezactivat. Pe lângă faptul că trebuie să aveți minimum iOS 9 instalat pe telefon, senzorii necesari sunt prezenți doar pe iPhone 5S, iPhone 6/6 Plus, iPhone 6S/6S Plus, iPhone SE, iPhone 7/7 Plus. Acest sistem nu funcționează pe nici un iPad, iPod Touch sau iPhone mai vechi de iPhone 5, inclusiv.

Pentru că are nevoie de co-procesorul de mișcare pentru a funcționa, același cip care este responsabil de măsurarea pașilor, trebuie să vă asigurați că este activ. Mergeți în Settings sau Configurăi, la Privacy sau Intimitate și accesați secțiunea Motion and Fitness. Bifa din partea de sus a acestei pagini trebuie să fie activă – Fitness Tracking sau Urmărie Fitness.